Ziua mondială a SSM în 2020

  • 23.04.202023/04/20
  • 0

Organizația Internațională a Muncii (OIM) sărbătorește, în fiecare an, pe 28 aprilie, “Ziua mondială pentru securitate și sănătate la locul de muncă”. Anul acesta, OIM îndeamnă la o reacție vizavi de pandemia de COVID-19 care a cuprins întreaga planetă.

“Opriți pandemia: securitatea și sănătatea la locul de muncă pot salva vieți” este sloganul Zilei mondiale a SSM în 2020. Anul acesta, mai mult decât oricând, sensibilizarea cu privire la adoptarea unor practici sigure la locul de muncă și la rolul important al serviciilor SSM trebuie să fie în centrul atenției în aceste momente.

În timp ce toată lumea este afectată de criza globală cauzată de COVID-19, lucrătorii se află în prima linie. Din acest motiv, Ziua internațională a comemorării lucrătorilor este organizată în 2020 cu scopul de a veni în sprijinul tuturor lucrătorilor și în memoria celor care au decedat, au dobândit un handicap, au avut un accident sau s-au îmbolnăvit la locul de muncă.

Pentru mai multe informații utile despre protejarea lucrătorilor la locul de muncă, puteți parcurge articolele noastre despre modul de transmitere a coronavirsului și rezistența pe suprafețe, dezinfecția și curățarea locului de muncă, precum și gestionarea echipamentelor individuale de protecție la locul de muncă.

This is a unique website which will require a more modern browser to work! Please upgrade today!