Reguli de protecție în urma unui seism puternic

  • 25.01.201925/01/19
  • 0

Dacă sunteți familiarizați cu regulile de siguranță în caz de cutremur, este momentul să abordăm în detaliu regulile de protecție pe care trebuie să le aveți în vedere în momentul producerii unui cutremur. Durata cutremurului este redusă, însă puterea seismică poate fi intensă – astfel, se produc accidente grave și se creează panică.

În cazul în care sunteți prinși în interiorul unei clădiri, trebuie să rămâneți pe loc, fără a încerca să părăsiți clădirea sau să ieșiți pe balcon. Dacă sunteți într-un loc public, căutați să va adăpostiți în locuri ferite, departe de ferestre sau zone de stocare a unor obiecte masive.

În urma unui cutremur, se recomandă evitarea utilizării lifturilor, deoarece funcționalitatea acestora poate fi afectată de cutremur, iar viața poate fi pusă în pericol. De asemenea, deplasarea pe scări trebuie efectuată cu maximă atenție, deoarece mișcarea seismică poate afecta rezistența acestora. În afara clădirilor, trebuie ocoliți stâlpii căzuți și cablurile de electricitate rupte, preferabil la o distanță mai mare de 10 metri.

În cazul în care cutremurul v-a surprins într-un vehicul, este important să rămâneți pe loc și să așteptați forțele de intervenție dacă observați cabluri electrice căzute sau stâlpi afectați. În astfel de momente se recomandă folosirea telefonului mobil numai pentru a semnala urgențe pentru a evita suprasolicitarea Sistemului de Urgență 112.

Căile de circulație trebuie păstrate libere pentru forțele de intervenție, astfel că folosirea automobilului personal este recomandată numai în situații extreme. Este obligatorie verificarea instalației de gaz din locuința (folosind emulsie de apă și săpun) și închiderea robinetului de alimentare în cazul în care se constată emisii de gaz. În cazul în care alimentarea cu apa curentă este posibilă în continuare, umpleți câteva recipiente, deoarece este posibil ca alimentarea să se întrerupă ulterior.

În unitățile de învățământ, profesorii vor îndruma copiii și vor asigura protecția acestora până la sosirea unui adult din familie. În funcție de gravitatea seismului, Direcția școlii va decide dacă elevii pot pleca sau vor aștepta să fie preluați de către un adult din familie. Copiii vor fi pregătiți pentru aceste situații în cadrul școlii cu ajutorul “Planului familial de protectie”, realizat împreună cu părinții, sub îndrumarea profesorilor, în care sunt prevăzute diverse situații posibile în caz de cutremur.

This is a unique website which will require a more modern browser to work! Please upgrade today!