Prevenirea afecțiunilor provocate de agenții biologici la locul de muncă
Agenții biologici provoacă numeroase probleme de sănătate la locul de muncă și sunt de tipul virusurilor, paraziților, bacteriilor, fungilor – aceste microorganisme existând în materii naturale sau organice (sol, țărână, resturi vegetale), substanțe de proveniență animală (păr, lână, blană etc.), hrană pentru animale, ape reziduale, diferite fluide, fum chirurgical.
Persoanele care își desfășoară activitatea într-un mediu în care sunt expuse în fața agenților biologici pot dezvolta afecțiuni precum alergii, boli infecțioase sau chiar cancer. Lucrătorii din sfera sănătății, a medicinei veterinare, a curățeniei, alimentației, cei din HoReCa, epurare, cei care își desfășoară activitatea în laboratoare sau care se deplasează des în interes profesional, precum și cei care suferă deja de anumite boli prezintă cel mai ridicat nivel de risc de a se îmbolnăvi din cauza agenților biologici.
EU-OSHA are în desfășurare un proiect menit să aducă în prim-plan conștientizarea în vederea îmbunătățirii prevenției afecțiunilor care sunt provocate de agenții biologici la locul de muncă, iar toate demersurile sunt întărite și de contextul actual al pandemiei de COVID-19.
Cu toate că nu se poate împiedica sută la sută expunerea lucrătorilor la agenții biologici, există anumite măsuri care trebuie respectate pentru a asigura, pe cât posibil, protejarea lor.
Iată care sunt măsurile:
- Se impune efectuarea instructajelor angajaților și amplasarea unor panouri de avertizare în locurile ce prezintă risc de eliberare a agenților biologici;
- Angajatorii trebuie să se asigure ca numărul de persoane expuse să fie cât mai mic și să se efectueze periodic setul de analize ale sănătății acestora.
- Este necesar să se folosească adecvat echipamentul și hainele de protecție (mască, halat/uniformă, mănuși, ochelari de protecție etc.);
- Este important să se efectueze regulat dezinfectarea spațiului de lucru;
- Trebuie să se elimine mucegaiul din încăperi și, pe cât posibil, a factorilor care îi favorizează dezvoltarea;
- Se impune colectarea și gestionarea corespunzătoare a reziduurilor și deșeurilor, utilizându-se containere și echipamente specifice;
- Diminuarea răspândirii agenților biologici trebuie controlată prin verificări frecvente ale componentelor ce țin de ordinul tehnic;
- Angajatorii trebuie să pună la dispoziția lucrătorilor planuri de intervenție individuale și colective în caz de accident pe fondul răspândirii necontrolate a agenților biologici;
- Angajatorii au obligația să se asigure că lucrătorii pot transporta și gestiona în siguranță agenții biologici.