Măsuri de protecţia muncii pe perioada caniculei

  • 9.07.20159/07/15
  • 0

Canicula ne dă bătăi de cap în aceste zile. Dacă majoritatea oamenilor sunt sfătuiţi să nu iasă din casă neprotejaţi şi să evite orele de vârf, există şi situaţii în care locul de muncă implică activitatea la temperaturi ridicate. Munca la temperaturi extreme este reglementată prin lege, iar nerespectarea regulilor de mai jos poate duce la amenzi.

În zilele în care temperatura exterioară depăşeşte 37 de grade Celsius sau umiditatea este foarte mare, angajatorul este obligat să asigure ventilaţia la locul de muncă, să reducă intensitatea şi ritmul activităţilor fizice, să furnizeze 2-4 litri de apă pentru fiecare persoană/schimb, asigure duşuri, echipament de protecţie sau chiar să eşaloneze ziua de lucru în două etape: până la ora 11:00 şi după ora 17:00. Măsurile prevăzute se vor stabili dacă temperaturile extreme se menţin pe o perioadă de cel puţin două zile consecutiv, exact aşa cum este cazul în acest moment în mare parte din teritorul României.

În cazul în care angajatorul nu respectă recomandările de mai sus, amenda poate ajunge la 2500 de lei. Desigur, toţi clienţii Safelandia Gold au parte de decontarea oricărei amenzi primite în 48 de ore.

infographic4a

This is a unique website which will require a more modern browser to work! Please upgrade today!