Ergonomia fizica este o ramura a ergonomiei care se ocupa de factorul uman al ergonomiei, precum anatomia, antropometria, psihologia si bio-mecanica. Acest lucru este important atunci cand se proiecteaza interfetele masinariilor, astfel incat sa iti poti da seama daca acestea pot fi operate de majoritatea oamenilor si ce pericole potentiale sau ineficiente exista.

Mai multe tari au stabilit nivelul de zgomot recomandat, temperatura si standardele de iluminare pentru spitale. Aceste recomandari sunt, cu toate acestea, rareori incluse in caietul de sarcini dat persoanelor care proiecteaza un spital. Mai mult, cele cateva studii care au examinat aceste variabile, au raportat niveluri ingrijoratoare.

Ergonomia fizica – factori

Zgomotul
In spitale, este important sa se faca distinctia intre zgomotul generat de aparate capabil sa afecteze auzul (mai mare de 85 dBA) si zgomot care este asociat cu o degradare a mediului ambiental, a activitatii administrative si a celei de ingrijire a sanatatii (65-85 dBA).
Zgomotul generat de aparate capabil sa afecteze auzul
Inainte de anii 1980, cateva publicatii atrasesera deja atentia asupra acestei probleme. Van Wagoner si Maguire (1977) au evaluat incidenta pierderii auzului in randul a 100 de angajati ai unui spital urban din Canada. Ei au identificat cinci zone in care nivelurile de zgomot au fost intre 85 si 115 de dBA: instalatia electrica, spalatorie, statia de spalat vase, departamentul de tiparire si zonele in care lucratorii responsabili cu mentenanta utilizau echipamente manevrabile cu mana sau instrumente de putere. Pierderea auzului a fost observata la 48% din cei 50 de lucratori activi in aceste zone zgomotoase, comparativ cu 6% din lucratorii activi in zonele mai silentioase.
Yassi si colaboratorii (1992) au efectuat un studiu preliminar pentru a identifica zonele cu un nivel periculos de ridicat de zgomot intr-un spital mare canadian. Dozimetria integrata si cartografierea au fost, ulterior, folosite pentru a studia aceste zone cu risc ridicat mai in detaliu. Niveluri de zgomot de peste 80 dB au fost des intalnite. Spalatoria, centrala de prelucrare, departamentul de nutritie, unitatea de reabilitare, depozitele si instalatiile electrice au fost toate studiate in detaliu. Dozimetria integrata a relevat un nivel de pana la 110 dBA in unele dintre aceste locatii.
Nivelurile de zgomot in spalatoria unui spital spaniol a depasit 85 dBA la toate statiile de lucru si a ajuns la 97 dBA, in unele zone (Montoliu si colaboratorii, 1992). Nivelele de zgomot cuprinse intre 85 si 94 dBA au fost masurate intr-o spalatorie a unui spital francez (Cabal si colaboratorii, 1986). Desi masinaria a carei design a fost modificat avea un nivel redus de zgomot generat, adica de 78 dBA, acest proces nu a fost aplicat si celorlalte masini, din cauza designului lor din fabrica.
Un studiu din Statele Unite a raportat ca instrumentele chirurgicale electrice genereaza un nivel de zgomot de 90 – 100 dBA (Willet, 1991). In acelasi studiu, 11 din 24 chirurgi ortopezi au fost depistati cu pierderi semnificative ale auzului. Nevoia de proiectare a unor instrumente mai bune a fost accentuata. Vacuumul si alarmele monitoarelor au fost raportate ca fiind surse generatoare de niveluri de zgomot de pana la 108 dBA (Hodge si Thompson, 1990).
Zgomotul asociat cu o degradare a mediului ambiental, a activitatii administrative si a celei de ingrijire a sanatatii
O analiza sistematica a nivelului de zgomot in sase spitale egiptene a relevat niveluri crescute de zgomot in birouri, camere de asteptare si holuri (Noweir si Jiffry, 1991) de asteptare. Acest lucru a fost atribuit caracteristicilor unor echipamente si proiectarii inadecvate a spitalului. Autorii au recomandat utilizarea de materiale de constructie si echipamente adecvate, precum si punerea in aplicare a bunelor practici de mentenanta.
Lucrul in primele facilitati computerizate a fost ingreunat de calitatea slaba a imprimantelor si acustica necorespunzatoare in birouri. In Paris, casierii vorbeau cu clientii lor si, in acelasi timp, procesau facturi si plati intr-o camera aglomerata, a carei plafon fals nu avea capacitatea de absorbtie acustica. Nivelurile de zgomot, cu doar o imprimanta activa (in practica, toate patru au fost active, de obicei) au fost 78 dBA pentru plati si 82 dBA pentru facturi.

Intr-un studiu din 1992 despre reabilitarea unei sali de gimnastica alcatuita din 8 biciclete pentru reabilitare cardiaca, inconjurata de patru zone private cu pacienti, nivelul de zgomot de 75-80 dB a fost masurat in apropierea bicicletelor pentru reabilitarea cardiaca si 65-75 dBA in zona invecinata, destinata kinetoterapiei. Nivele ca acestea fac ingrijirea personalizata dificila.
Shapiro si Berland (1972) au denumit zgomotul in salile de operatie “a treia poluare”, deoarece creste oboseala chirurgilor, exercita efecte fiziologice si psihologice si influenteaza precizia miscarilor. Nivelele de zgomot au fost masurate in timpul unei colecistectomii si in timpul ligaturarii (legarii) trompelor uterine. Zgomote iritante au fost asociate cu deschiderea unui pachet de manusi (86 dBA), instalarea unei platforme pe podea (85 dBA), ajustarea platformei (75 – 80 dBA), aranjarea instrumentelor chirurgicale de pe o platforma pe alta (80 dBA), aspirarea traheei pacientului (78 dBA) si cu tocurile pantofilor asistentelor medicale (68 dBA). Autorii au recomandat utilizarea plasticului rezistent la caldura, a instrumentelor mai putin zgomotoase si, pentru a minimiza reverberatia, materiale usor de curatat, altele decat cele din ceramica sau sticla pentru pereti, gresie si tavane.
Nivelurile de zgomot de 51-82 dB si 54 – 73 dBA au fost masurate in camera de centrifugare si in camera cu analizorul automat al laboratorului de analiza medicala. Leq (reflecta expunerea full-shift), la postul de control a fost 70.44 dBA, cu 3 ore peste 70 dBA. La statia tehnicap, Leq a fost de 72.63 dBA, cu 7 ore peste 70 dBA. Au fost recomandate urmatoarele imbunatatiri: instalarea de telefoane cu volum reglabil, gruparea centrifugelor intr-o camera inchisa, fotocopiatoare si imprimante mobile si instalarea cabinelor in jurul imprimantelor.

Ingrijirea pacientilor si confortul
In cateva tari, limitele recomandate pentru unitatile de terapie sunt de 35 dBA pe timp de noapte si de 40 dBA in timpul zilei (Turner, King si Craddock, 1975). Falk si Woods (1973) au fost primii care au atras atentia asupra acestui aspect, in studiul lor despre nivelul de zgomot din camerele cu incubatoarele sectiei de neonatologie, din camerele de recuperare si doua camere ale unitatii de terapie intensiva. Urmatoarele niveluri medii au fost masurate pe o perioada de 24 de ore: 57.7 dBA (74,5 dB) in incubatoare, 65.5 dBA (80 dB liniari) la capul pacientului in sala de recuperare, 60,1 dBA (73,3 dB) in terapie intensiva si 55,8 dBA (68,1 dB), in camera cu un singur pacient.
Nivelurile de zgomot din sala de recuperare si unitatea de terapie intensiva au fost corelate cu numarul de asistente medicale. Autorii au subliniat stimularea probabila a sistemului hipofizo-corticosuprarenal al pacientilor de catre aceste niveluri de zgomot, rezultatul fiind o crestere a vasoconstrictiei periferice. A fost, de asemenea, o oarecare ingrijorare cu privire la afectarea auzului la pacientii tratati cu antibiotice aminoglicozidice. Aceste niveluri de zgomot au fost considerate incompatibile cu somnul.
Mai multe studii, dintre care cele mai multe au fost efectuate de catre asistente medicale, au aratat ca tinerea sub control a nivelului de zgomot, imbunatateste recuperarea si calitatea vietii pacientului. Rapoarte de cercetare efectuate in sectiile de neonatologie ce studiau copiii cu greutate scazuta la nastere, au subliniat necesitatea de a reduce zgomotul cauzat de personal, echipamente si activitati de radiologie (Green 1992, Wahlen 1992, Williams si Murphy, 1991; Oëler 1993; Lotas 1992; Halm si Alpen 1993). Halm si Alpen (1993) au studiat relatia dintre nivelurile de zgomot din unitatile de terapie intensiva, precum si bunastarea psihologica a pacientilor si a familiilor lor. Efectul zgomotului ambiant asupra calitatii somnului a fost riguros evaluat in conditii experimentale (Topf, 1992). In unitati de terapie intensiva, redarea de sunete inregistrate a fost asociata cu o deteriorare a mai multor parametri de somn.
Un studiu pe mai multe saloane din spital a raportat cel mai ridicat nivel de zgomot la capul pacientului, 80 dBA, in special in unitatile de ingrijire intensiva si cele cu aparate cu ventilatie artificiala (Meyer si colab. 1994). Nivelurile de iluminare si de zgomot au fost inregistrate in mod continuu timp de sapte zile consecutive, intr-o unitate medicala de terapie intensiva, intr-o camera cu un singur pat si intr-o camera cu mai multe paturi dintr-o unitate de ingrijire si o camera privata. Nivelurile de zgomot au fost foarte mari in toate cazurile. Numarul de varfuri mai mari de 80 dBA s-a inregistrat in unitatile de ingrijire intensiva si respiratorie, cu o maxima observata intre 12:00 si 18:00 si o minima 00:00 – 06:00. Deprivarea de somn sau fragmentarea acestuia au fost considerate a avea un impact negativ asupra sistemului respirator al pacientilor, determinand o prelungire a perioadei in care pacientul are nevoie sa fie conectat la aparatul de ventilatie mecanica.
Blanpain si Estryn-Behar (1990) au descoperit cateva masini zgomotoase, cum ar fi aparate de facut gheata si plite, in studiul lor pe zece saloane din Paris. Cu toate acestea, dimensiunea si suprafetele camerelor ar putea reduce sau amplifica zgomotul generat de aceste masini, precum si cel generat de autoheviculele care trec prin zona, de sistemele de ventilatie si de alarme. Nivelurile de zgomot mai mari de 45 dBA (observate la 7 din 10 saloane), nu permiteau pacientului sa se odihneasca. Mai mult decat atat, zgomotul deranjeaza personalul din spitale care trebuie sa performeze sarcini foarte precise, care necesita o atentie deosebita. In cinci din 10 saloane, nivelul de zgomot de la statia de asistenta medicala a ajuns la 65 dBA; in doua saloane, nivele de 73 dBA au fost masurate. Niveluri mai mari de 65 dBA au fost masurate in trei magazii.
In unele cazuri, decoratii arhitecturale au fost proiectate fara a se lua in considerare efectul lor asupra acusticii. De exemplu, pereti de sticla si plafoane au fost la moda inca din anii 1970 si au fost utilizate in camerele de internare open-space. Nivelurile de zgomot rezultate nu contribuie la crearea unui mediu calm in care pacientii, care sunt pe cale de a se interna in spital, sa poata completa formularele.

Stres termic (stresul cauzat de caldura)
Costa, Trinco si Schallenberg (1992) au studiat efectul instalarii unui sistem de ventilatie laminar, care ar mentine un anumit nivel de sterilitate a aerului, asupra stresului termic intr-o sala de operatii la ortopedie. Temperatura in sala de operatie a crescut cu aproximativ 3 ° C, in medie, si ar putea ajunge la 30,2 ° C. Acest lucru a fost asociat cu o deteriorare a confortului termic al personalului care se afla in acea camera, personal care trebuie sa poarte haine foarte voluminoase care favorizeaza retentia de caldura.
Cabal si colab. (1986) au analizat stresul termic intr-o spalatorie a unui spital din centrul Frantei, inainte de renovarea sa. Ei au remarcat faptul ca umiditatea la cea mai fierbinte statie de lucru a fost cu 30% mai mare, iar temperatura emanata a ajuns la 41 ° C. In urma instalarii unui geam dublu, folosirii materialelor reflectorizante pentru peretii exteriori, precum si ventilarii aerului de 15 ori pe ora, parametrii de confort termic au scazut la nivelele standard la toate statiile de lucru, indiferent de vremea de afara. Un studiu la o spalatorie a unui spital spaniol a aratat ca temperaturile ridicate pot duce la medii de lucru opresive, in special in zonele de calcat, unde temperaturile pot depasi 30 ° C (Montoliu et al. 1992).
Blanpain si Estryn-Behar (1990) au caracterizat mediul de lucru fizic din zece saloane pe care le studiasera deja. Temperatura a fost masurata de doua ori in fiecare din cele zece saloane. Temperatura nocturna in camerele pacientilor poate fi mai mica de 22 ° C, deoarece pacientii se invelesc. In timpul zilei, atat timp cat pacientii sunt relativ inactivi, o temperatura de 24 ° C este acceptabila, dar nu trebuie depasita, deoarece unele interventii de ingrijire necesita efort semnificativ.
Urmatoarele temperaturi au fost observate 07:00 – 07:30: 21,5 ° C in sectiile de geriatrie; de 26 ° C, intr-o camera non-sterila in sectia de hematologie. La 14:30, intr-o zi insorita, temperaturile au fost dupa cum urmeaza: 23,5 ° C in camera de urgenta si 29 ° C, in sectia de hematologie. Temperaturile de dupa-amiaza au depasit 24 ° C in 9 din 19 cazuri. Umiditatea relativa in patru din cele cinci sectii cu sisteme de aer conditionat a fost sub 45%, si a fost sub 35% in doua sectii.
Temperatura de dupa-amiaza a depasit, de asemenea, 22 ° C, la toate cele 9 statii de ingrijire. Umiditatea relativa a fost de sub 45% in toate cele cinci saloane cu aer conditionat. In magazii, temperaturile au variat intre 18 ° C si 28,5 ° C.
Temperaturi de 22 ° C – 25 ° C au fost masurate la canalele de scurgere a urinii, unde existau, de-asemenea, si probleme de miros, mai ales ca acolo se mai si depozitau rufele murdare. Temperaturi de 23 ° C – 25 ° C au fost masurate in doua dulapuri cu rufe murdare; o temperatura de 18 ° C ar fi mai potrivit.
Plangeri cu privire la confortul termic au fost frecvent inregistrate intr-un studiu realizat pe 2892 de femei care lucrau in saloane ale unor spitale din Paris (Estryn-Behar si colab. 1989a). Plangeri de a fi de multe ori sau intotdeauna cald au fost raportate de catre 47% dintre asistentele medicale din tura de dimineata si cele de dupa-amiaza si 37% dintre asistentele medicale din tura de noapte. Desi asistentele medicale au fost uneori obligate sa desfasoare munca fizica obositoare, cum ar fi aranjarea paturilor, temperatura in diferite saloane a fost prea mare pentru a efectua aceste activitati in mod confortabil, mai ales ca sunt nevoite sa poarte haine de poliester-bumbac, care impiedica evaporarea sau halate si masti necesare pentru prevenirea infectiilor nosocomiale.
Pe de alta parte, 46% dintre asistente medicale din tura de noapte si 26% din asistentele medicale din tura de dimineata si de dupa-amiaza au raportat de multe ori sau intotdeauna senzatia de rece. Cele care au declarat ca nu sufera din cauza frigului au fost in proportie de 11% – 26%.
Pentru a economisi energie, incalzirea in spitale a fost de multe ori redusa pe timpul noptii, atunci cand pacientii erau inveliti cu paturi. Cu toate acestea, asistente medicale, care erau nevoite sa ramana in stare de alerta, au fot nevoite sa se imbrace cu jachete pentru a nu le fi frig (nu intotdeauna foarte igienice), in jurul 04:00. La finalul studiului, in unele sectii au fost instalate aeroterme pentru incalzirea asistentelor.
Studii realizate pe 1505 de femei din 26 de unitati efectuate de medici de medicina muncii au aratat ca rinita si iritarea ochilor si dermotozele au fost mai frecvente in randul asistentelor medicale care lucreaza in camere cu aer conditionat (Estryn-Behar si Poinsignon 1989).

Lumina
Mai multe studii au aratat ca importanta iluminatului adecvat este inca subestimat in departamentele administrative si generale ale spitalelor .
Cabal si colab. ( 1986) au observat ca nivelul de iluminare la jumatate din spalatoriile unui spital a fost nu mai mare de 100 lucsi. Dupa renovare, nivelurile de iluminat au fost 300 de lucsi la toate statiile de lucru, 800 de lucsi la statia de stopare.
Blanpain si Estryn – Behar ( 1990) au observat niveluri maxime de iluminare pe timp de noapte sub 500 de lucsi in 9 din 10 saloane. Nivelurile de iluminare au fost sub 250 de lucsi la cinci farmacii fara iluminare naturala si au fost sub 90 de lucsi in trei farmacii. Ar trebui reamintit faptul ca dificultatea in a citi etichetele scrise cu litere mici, cu care se confrunta persoanele in varsta, poate fi atenuata de cresterea nivelului de iluminare.
Orientarea cladirilor poate duce la niveluri ridicate de iluminare pe timp de zi, fapt ce tulbura odihna pacientilor. De exemplu, in saloanele de geriatrie, paturi mai departe de ferestre au primit 1.200 de lucsi, in timp ce cele mai apropiate de ferestre au primit 5.000 de lucsi. Fereastrele aveau jaluzele solide si asistente medicale nu au putut sa ingrijeasca pacientii din camerele cu patru paturi, atunci cand acestea storurile au fost trase. In unele cazuri, asistentele au pus hartie pe ferestre pentru a oferi pacientilor o oarecare usurare.
Iluminatul in unele unitati de ingrijire intensiva este prea intens pentru a permite pacientilor sa se odihneasca (Meyer si colab. 1994). Efectul asupra somnului pacientilor a fost studiat in sectiile de neonatologie de catre asistente medicale din America de Nord si Germania (Oëler 1993; Boehm si Bollinger 1990).
Intr-un spital, chirurgii deranjati de reflexiile de pe dalele albe au solicitat renovarea salii de operatii. Nivelurile de iluminare din afara zonei fara umbre (15.000 la 80.000 de lucsi) au fost reduse. Cu toate acestea, acest lucru a dus la un nivel de numai 100 de lucsi la zona de lucru cu instrumente a asistentelor medicale, 50 la 150 lucsi, la dulapul lipit de perete, folosit pentru depozitarea medicamentelor si instrumentelor, 70 de lucsi la capul pacientului si 150 de lucsi in zona de lucru a anestezistului. Pentru a evita stralucirea orbitoare de natura sa afecteze acuratetea miscarilor chirurgului, lampile au fost instalate in afara campului vizual al chirurgului. Reostate au fost instalate pentru a controla nivelul de iluminare in zona de lucru a asistentelor si a-l mentine intre 300 si 1.000 de lucsi si nivelurile generale intre 100 si 300 de lucsi.
Construirea unui spital cu un nivel crescut de iluminare naturala
In 1981, proiectarea spitalului Sfanta Maria in insula Wight a inceput cu un obiectiv de reducere la jumatate a costurilor de energie (Burton, 1990). Proiectul final includea utilizarea pe scara larga a iluminarii naturale si folosirea ferestrelor duble care ar putea fi deschise pe timpul verii. Chiar si sala de operatii are o vedere exterioara si saloanele de pediatrie sunt situate la parter, pentru a permite accesul la zone de joaca. Celelalte saloane, de la etajul al doilea si al treilea de sus, sunt echipate cu ferestre mari si spoturi pe tavan. Acest design este destul de potrivit pentru zonele cu clima temperata, dar poate fi problematic in cazul in care gheata si zapada impiedica patrunderea luminii, sau in cazul in care temperaturile ridicate pot duce la efectul de sera.

Arhitectura si conditiile de munca
Designul flexibil nu e multifunctional
Conceptele predominante intre 1945-1985 au fost reflectate in constructia de spitale multifunctionale alcatuite din module identice ( Jocuri si Taton – Braen 1987 ). In Regatul Unit, aceasta tendinta a condus la dezvoltarea “sistemului Harnes”, al carui prim produs a fost spitalul Dudley, construit in 1974. Saptezeci de alte spitale s-au construit, mai tarziu, pe aceleasi principii. In Franta, cateva spitale au fost construite pe modelul “Fontenoy” .
Proiectarea cladirilor nu ar trebui sa impiedice modificarile impuse de evolutia rapida a practicilor terapeutice si a tehnologiei. De exemplu, peretele despartitor, subsistemele de circulatie a fluidului ar trebui sa fie usor de mutat. Cu toate acestea, aceasta flexibilitate nu ar trebui sa fie interpretata ca o aderare la obiectivul de multi-functionalitate totala – un obiectiv al proiectarii care poate duce la construirea de cladiri prost adaptate la orice specialitate. De exemplu, suprafata necesara pentru depozitarea aparatelor, sticlelor, echipamentelor de unica folosinta si medicamentelor este diferita in sectiile de chirurgie, cardiologie sau geriatrie. Imposibilitatea de a recunoaste acest lucru va duce la folosirea camerelor in alte scopuri, decat cele pentru care au fost concepute (de exemplu, bai folosite pentru depozitarea sticlelor).
Spitalul Loma Linda din California (Statele Unite) este un exemplu de un design bun pentru un spital si a fost copiat si de alte spitale. Aici ,departamentele de asistenta medicala si cele tehnice sunt situate deasupra si sub etajele tehnice, aceasta structura tip “sandwich” permite usurarea procesului de mentenanta.
Din pacate, arhitectura spitalului nu reflecta intotdeauna nevoile celor care lucreaza acolo, si designul multi-functional a fost responsabil pentru raportarea problemelor legate de efortul fizic si cognitiv. Luati in considerare o sectie de 30 de paturi compus din camere cu unu sau doua paturi, in care exista o singura zona functionala de fiecare tip (zona de pregatire a tratamentului, camara, depozitarea de materiale de unica folosinta, pansamente sau medicamente), toate bazate pe acelasi design. In acest salon, gestionarea si dispensarea de materialele folosite in procesul de ingrijire obliga asistentele medicale sa schimbe locatia extrem de frecvent, iar munca este foarte fragmentata. Un studiu comparativ pe zece sectii a aratat ca distanta de la camera asistentelor la cel mai indepartat salon este un factor determinant atat al oboselii asistentelor medicale, cat si al calitatii procesului de ingrijire ( Estryn – Behar si Hakim – Serfaty 1990).
Aceasta discrepanta intre designul arhitectural al spatiilor, coridoarelor si materialelor, pe de o parte, si realitatile conditiilor de munca din spital, pe de alta parte, a fost caracterizata de Patkin (1992), intr-un articol despre spitalele din Australia, ca un dezastru ergonomic.
Analiza preliminara a organizarii spatiului in zonele de lucru ale asistentelor medicale
Primul model matematic cu privire la natura, scopul si frecventa miscarilor personalului, pe baza indicelui de trafic Yale, a aparut in 1960 si a fost perfectionat de Lippert in 1971. Cu toate acestea, atentia canalizata doar pe o problema poate dauna, de fapt. De exemplu, localizarea camerei asistentelor medicale in centrul cladirii, cu scopul de a reduce distantele pe care trebuie sa le parcurga, poate inrautati conditiile de munca in cazul in care asistentele medicale trebuie sa petreaca mai mult de 30 % din timpul lor in aceste zone fara ferestre, cunoscute a fi o sursa de probleme legate de de iluminat, ventilatie si factori psihologici (Estryn – Behar si Milanini 1992).
Distanta dintre zonele de preparare si depozitare si pacienti este mai putin problematica in spitalele cu un raport ridicat pacient – personal. In plus, lunga asteptare a ascensoarelor este mai putin frecventa in spitalele inalte, cu peste 600 de paturi, in cazul in care numarul de ascensoare nu este limitat de constrangerile financiare.
Cercetarea designului specific, dar flexibil al unitatilor unui spital
In Regatul Unit, la sfarsitul anilor 1970, Ministerul Sanatatii a creat o echipa de specialisti in ergonomie pentru a alcatui o baza de date pe ergonomie de formare si pe aspectul ergonomic al zonelor de lucru dintr-un spital (Haigh 1992). Exemple notabile ale succesului acestui program includ modificarea dimensiunilor mobilierului de laborator pentru a lua in considerare nevoile muncii la microscop si reproiectarea saloanelor de maternitate luand in considerare locul de munca al asistentelor si preferintele mamelor.

Cammock (1981) a subliniat necesitatea de a organiza zone diferite pentru asistenta medicala, zone publice si comune, cu intrari separate pentru zonele de asistenta medicala si cele publice, precum si holuri de legatura separate intre aceste zone si spatiul comun. Mai mult decat atat, nu ar trebui sa existe un contact direct intre zonele publice si cele de ingrijire medicala.
Krankenanstalt Rudolfsstiftung este primul spital pilot al proiectului “Spitalele Europene Sanatoase”. Proiectul pilot vienez format din opt sub-proiecte, dintre care unul, proiectul “Reorganizarea Service-ului”, este o incercare, in colaborare cu ergonomisti, de a promova reorganizarea functionala a spatiului disponibil (Pelikan 1993). De exemplu, toate camerele unitatilor de terapie intensiva au fost renovate si au fost instalate in plafoanele fiecarei camere sisteme mecanizate pentru ridicarea pacientilor.
O analiza comparativa a 90 de spitale olandeze sugereaza faptul ca unitati mici (etaje mai mici de 1.500 de m2) sunt cele mai eficiente, deoarece permit asistentelor medicale sa adapteze terapia la nevoile fiecarui pacient in functie de familie sa si dinamica profesionala (Van Hogdalem 1990). Acest design creste, de asemenea, timpul pe care asistentele medicale il pot petrece cu pacientii, deoarece ele pierd mai putin timp cu schimbarile de locatie si sunt mai putin supuse incertitudinii. In cele din urma, utilizarea de unitati mici reduce numarul de zone de lucru fara ferestre .
Un studiu efectuat in sectorul managementului sanatatii din Suedia a raportat performante crescute ale angajatilor care lucrau in cladiri cu birouri individuale si sali de conferinte, spre deosebire de un spatiu deschis (Ahlin 1992). Existenta in Suedia a unui institut dedicat studiului conditiilor de munca in spitale si a legislatiei care impune consultarea cu reprezentantii angajatilor atat inainte, cat si in timpul proiectelor de constructie sau de renovare, a dus la recurgerea in mod regulat la proiectare bazata pe training si interventie ergonomica (Tornquist si Ullmark 1992).

Design arhitectural bazat pe participarea ergonomistilor
Lucratorii trebuie sa fie implicati in planificarea schimbarilor comportamentale si organizatorice legate de ocuparea unui nou spatiu de lucru. Organizarea si dotarea adecvata a unui loc de munca necesita luarea in considerare a elementelor organizatorice care necesita modificarea sau accentuarea. Doua exemple detaliate a doua spitale ilustreaza cele mentionate mai sus.
Estryn – Behar si colab. (1994) raporteaza rezultatele renovarii zonelor comune ale unui cabinet medical si a unei sectii de cardiologie din acelasi spital. Ergonomia muncii efectuate de catre fiecare profesie in fiecare sectie a fost observata sapte zile lucratoare intregi si rezultatele au fost discutate intr-o perioada de doua zile, cu fiecare grup. Grupurile au inclus reprezentanti ai tuturor ocupatiilor (sefii de departamente, supervizori, stagiari, asistente medicale, infirmiere) din toate turele.
O zi intreaga a fost petrecuta dezvoltand propuneri arhitecturale si organizatorice pentru fiecare problema constatata. Inca doua zile s-au cheltuit pe simularea activitatilor caracteristice de catre intregul grup, in colaborare cu un arhitect si un ergonomist, folosind table, tabele, machete de dimensiuni mari ale obiectelor si oamenilor. Prin aceasta simulare, reprezentanti ai diferitelor meserii au reusit sa cada de acord asupra distantelor si organizarea spatiului pentru fiecare salon. Numai dupa ce acest proces a fost incheiat, designul a fost elaborat.
Aceeasi metoda de participare a fost utilizata intr-o unitate de terapie intensiva cardiaca intr-un alt spital (Estryn – Behar si colab. 1995a, 1995b). S-a constatat ca patru tipuri de activitati practic incompatibile au fost efectuate la statia de asistenta medicala :
• pregatirea ingrijirii medicale, care necesita chiuveta si scurgere;
• decontaminare, care foloseste, de asemenea, chiuveta;
• sedinte, scris si de monitorizare; zonele utilizate pentru aceste activitati au fost, de asemenea, folosite uneori pentru pregatirea procesului de ingrijire;
• depozitarea echipamentelor de curatenie – (trei unitati) si depozitarea deseurilor (o unitate).
Aceste zone s-au suprapus, si asistentele medicale au fost nevoite sa traverseze zona de intalnire – scris – monitorizare pentru a ajunge la alte zone. Datorita pozitiei mobilierului, asistente medicale erau obligate sa schimbe directia de trei ori pentru a ajunge in zonele in care aveau nevoie. Camerele pacientilor au fost dispuse de-a lungul unui coridor, atat cele pentru terapie, cat si cele pentru terapie intensiva. Unitatile de depozitare s-au situat in capatul holului sectiei, departe de camera asistentelor medicale.
In noul aspect, orientarea longitudinala a functionarii si a traficului este inlocuita cu una laterala, care permite circulatia directa si centrala intr-o zona fara de mobilier. Zona de intalnire – scriere – monitorizare este acum situata in capatul camerei, unde se ofera un spatiu calm langa ferestre, ramanand totusi accesibil. Camerele de ingrijire intensiva sunt suficient de mari pentru a avea loc echipamentul de urgenta, o masa de pregatire si o chiuveta adanca. Un perete de sticla instalat intre zonele de pregatire a tratamentului si camerele de ingrijire intensiva asigura vizibilitatea pacientilor din aceste camere intotdeauna. Zona principala de depozitare a fost rationalizata si reorganizata. Planuri sunt disponibile pentru fiecare zona atat de depozitare, cat si de lucru.
Arhitectura, ergonomie si tarile in curs de dezvoltare
Aceste probleme sunt, de asemenea, gasite in tarile in curs de dezvoltare, in special, acolo unde renovarile implica adesea eliminarea camerelor comune. Analiza performantei ergonomice ar identifica problemele existente si ajuta sa se evite altele noi. De exemplu, constructia de sectii formate numai din camere cu unu sau doua paturi, mareste distantele pe care personalul trebuie sa le parcurga. O atentie insuficienta pentru nevoile personalului si designul zonelor de asistenta medicala, bucatariile satelit, farmaciile satelit si zonele de depozitare poate duce la reducerea semnificativa a timpului pe care asistentele medicale il petrec cu pacientii.
In plus, aplicarea in tarile in curs de dezvoltare a modelului de spital multi-functional dezvoltat de tarile dezvoltate, nu ia in considerare diferentele culturale in ceea ce priveste utilizarea spatiului. Manuaba (1992) a subliniat faptul ca aspectul camerelor de spital din tarile dezvoltate si tipul de echipament medical folosit nu este potrivit pentru tarile in curs de dezvoltare, iar camerele sunt prea mici pentru a se potrivi vizitatorilor, parteneri esentiali in procesul curativ.

Igiena si ergonomie
In organizarea spatiului intr-un spital, mai multe incalcari ale procesului de realizare a sterilizarii instrumentarului pot fi intelese si corectate numai prin referirea la organizarea muncii si a spatiului de lucru. Punerea in aplicare a modificarilor necesita o analiza ergonomica foarte detaliata. Aceasta analiza are rolul de a caracteriza interdependentele sarcinilor de echipa, mai degraba decat caracteristicile lor individuale si sa identifice discrepantele dintre munca reala si nominala, in special de munca nominala descrisa in protocoalele oficiale.
Contaminarea mediata de contactul cu mana a fost unul dintre primele obiective in lupta impotriva infectiilor nozocomiale. In teorie, mainile trebuie spalate sistematic la intrarea si la iesirea din camerele pacientilor. Intr-un studiu efectuat in 1987 si care implica observarea continua a unei ture de 8 ore din 10 de sectii, Delaporte si colab. (1990) au observat o medie de 17 spalari pe maini a asistentelor medicale din schimbul de dimineata, doar 13 spalari la asistentele medicale din tura de dupa-amiaza si o medie de 21 la asistentele medicale pe tura de noapte.
Asistentele medicale isi spala mainile in proportie de o treime fata de cat este recomandat, in concordanta cu numarul lor de contacte cu pacienti (fara a se lua in considerare activitatile de pregatire a tratamentului); pentru infirmiere, raportul a fost cuprins intre o treime si o cincime. Spalarea pe maini inainte si dupa fiecare activitate este, in mod clar imposibila, deoarece nu exista suficient timp si apare, in plus, si deteriorarea pielii, avand in vedere numarul de interventii si frecventa intreruperilor, factori carora personalul trebuie sa le faca fata. Reducerea numarului de intreruperi este, prin urmare, esentiala si ar trebui sa aiba prioritate fata reafirmarea importantei spalatului pe maini, care, in orice caz, nu poate fi realizat de mai mult de 25-30 de ori pe zi.
Modele similare in ceea ce priveste spalatul pe maini s-au gasit intr-un studiu bazat pe colectarea observatiilor timp de 14 zile lucratoare in 1994, in timpul reorganizarii zonelor comune a doua sectii ale unor spitale universitare (Estryn – Behar si colab. 1994). In fiecare caz, asistentele medicale ar fi fost incapabile distribuie tratamentele si ingrijirea necesare in cazul in care ar fi fost nevoite sa se intoarca de fiecare data in camera asistentelor medicale pentru a se spala pe maini. In unitatile cu internare pe termen scurt (ambulatoriu), de exemplu, aproape tuturor pacientilor li se luau probe de sange si, practic simultan, primeau medicatie orala sau intravenoasa. Organizarea inadecvata a sistemului de furnizare a informatiilor si a structurilor de transmisie a acestor informatii contribuie la cresterea numarului de vizite pe care trebuie sa le efectueze asistentele medicale, fapt ce determina cresterea nevoii de spalare a mainilor. Avand in vedere imposibilitatea de a spala mainile de 21 de ori intr-o ora, asistenta le -a spalat numai atunci cand se ocupa de pacientii mai expusi riscurilor de infectie (de exemplu, cei care sufera de insuficienta pulmonara).
Design arhitectural bazat pe ergonomie ia in considerare mai multi factori care afecteaza spalarea mainilor, in special cele referitoare la locatia si accesul la chiuvete. Reducerea numarului de intreruperi cu ajutorul analizei participative a organizarii este de un real folos atunci cand este vorba de a face posibila spalarea mainilor.

 Sursa foto:  www.calvin.edu