Cresc amenzile pentru nereguli în apărarea împotriva incendiilor
Vara aceasta a venit cu temperaturi extrem de ridicate dar şi cu măsuri mai drastice privind apărarea împotriva incendiilor. Legea 307 / 2006 privind apărarea împotriva incendiilor a fost modificată, iar amenzile au crescut destul de mult. În cele mai multe cazuri amenda s-a dublat, însă sunt şi situaţii în care penalizarea a crescut de 5 ori.
Găsiţi mai jos prevederile actuale, iar la finalul textului puteţi descărca varianta integrală a legii. Dacă aveţi nevoie de alte lămuriri, puteţi lua legătura cu specialiştii noştri.
—–
Administratorul este obligat să solicite şi să obţină avizele şi autorizaţiile de securitate la incendiu, prevăzute de lege, şi să asigure respectarea condiţiilor care au stat la baza eliberării acestora
Începerea lucrărilor de execuţie la construcţii şi amenajări noi se face numai după obţinerea avizului sau autorizaţiei de securitate la incendiu
Continuarea activităţii, după ce s-a dispus de către organele de control oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă
Cresc amenzile, astfel:
Ø cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei (anterior de la 100 lei la 500 lei)
– nerespectarea de către conducătorul instituţiei a obligaţiilor de informare despre izbucnirea şi stingerea, cu forţe şi mijloace proprii, a unui incendiu;
– nepunerea la dispoziţia forţelor chemate în ajutor, de către conducătorul instituţiei, a mijloacelor tehnice pentru apărare împotriva incendiilor;
– necooperarea persoanelor fizice sau juridice care deţin părţi din acelaşi imobil în vederea asigurării măsurilor de apărare împotriva incendiilor;
Ø cu amendă de la 1.001 lei la 2.500 lei (anterior de la 500 lei la 1000 lei)
– neanunţarea serviciilor de urgenţă sau a poliţiei de către persoana care observă un incendiu
– nerespectarea de către salariaţi a obligaţiilor ce le revin conform art. 22 din Lege;
– nerespectarea de către cadrele tehnice PSI a obligațiilor prevăzute la articolul 26 și 27 din Lege
Ø cu amendă de la 2.501 lei la 5.000 lei (anterior de la 1000 lei la 2500 lei)
– inacţiunea persoanelor fizice şi juridice aflate în apropierea incendiilor produse şi care nu intervin imediat cu mijloacele de care dispun pentru limitarea şi stingerea acestora;
– neîndeplinirea de către administrator sau conducătorul instituţiei a obligaţiilor pe care le are în conformitate cu prevederile art. 19 din Lege;
– neîndeplinirea de către proiectanţi a obligaţiilor ce le revin în conformitate cu prevederile art. 23 din Lege;
– nerespectarea de către executanţii lucrărilor de construcţii şi de montaj de echipamente şi instalaţii a dispoziţiilor art. 24 din Lege;
Ø cu amendă de la 5.001 lei la 10.000 lei (anterior de la 2500 lei la 5000 lei)
– neîndeplinirea de către administrator a obligaţiilor pe care le are în conformitate cu prevederile art. 19 lit. a), b), d)-f), i), i1), o) şi q) din Lege;
– nerealizarea de către executanţii lucrărilor de construcţii şi de montaj de echipamente şi instalaţii, a măsurilor de apărare împotriva incendiilor, cuprinse în proiecte;
– nesolicitarea şi neobţinerea de către persoanele fizice ori juridice care finanţează şi realizează investiţii noi sau intervenţii la construcţiile existente a avizelor şi/sau autorizaţiilor prevăzute de prezenta lege;
– efectuarea de lucrări de proiectare, montare, verificare, întreţinere, reparare a sistemelor şi instalaţiilor de protecţie împotriva incendiilor, de verificare, întreţinere, reparare a mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor şi de lucrări de ignifugare şi termoprotecţie de către persoane fizice şi juridice neautorizate;
– utilizarea şi comercializarea de mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor, necertificate conform legii;
Ø cu amendă de la 20.000 lei la 50.000 lei (anterior de la 5000 lei la 10.000 lei)
– începerea lucrărilor de execuţie la construcţii şi amenajări noi, de modificare a celor existente şi/sau schimbarea destinaţiei acestora, fără obţinerea avizului de securitate la incendiu;
– punerea în funcţiune a construcţiilor şi amenajărilor noi ori a celor existente la care s-au executat lucrări de modificare şi/sau s-a schimbat destinaţia acestora, fără obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu;
– nerespectarea cerinţelor care au stat la baza emiterii avizului sau autorizaţiei de securitate la incendiu ce impun pierderea valabilităţii acestora;
Ø cu amendă de la 30.000 lei la 100.000 lei şi oprirea funcţionării ori utilizării construcţiilor sau amenajărilor, ca sancţiune contravenţională complementară, pentru încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu în ceea ce priveşte periclitarea vieţii ocupanţilor şi forţelor de intervenţie, neasigurarea stabilităţii elementelor portante, respectiv a limitării propagării focului şi fumului în interiorul edificiului şi la vecinătăţi, potrivit criteriilor stabilite prin hotărâre a Guvernului.»
Contravenientul poate achita jumătate din minimul amenzii prevăzute în prezenta lege, pe loc, numai pentru contravenţiile sancţionate cu amendă al cărei cuantum este de până la 2.500 lei, respectiv în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, pentru toate categoriile de contravenţii.»
Puteţi descărca textul integral al legii de aici.