Campania “Locuri de muncă sănătoase pentru toate vârstele”
Vă povesteam acum ceva timp despre un proiect pilot demarat de OSHA, care avea ca punct central angajații trecuți de prima tinerețe.
Proiectul, demarat în 2012, a avut ca urmare iniţierea unei campanii aflată acum în desfășurare și denumită “Locuri de muncă sigure și sănătoase pentru toate vârstele”.
Campania s-a lansat în aprilie 2016, iar principalele obiective sunt:
- să promoveze munca durabilă și îmbătrânirea sănătoasă încă de la începutul vieții profesionale;
- să prevină problemele de sănătate pe parcursul vieții profesionale;
- să ofere angajatorilor și lucrătorilor modalități de gestionare a securității și sănătății în muncă;
- să încurajeze schimbul de informații și bune practici.
Ce aveți de câștigat?
- o forță de muncă sănătoasă, productivă și motivată, care să permită întreprinderilor și altor organizații să rămână competitive și inovatoare;
- păstrarea în cadrul organizației a competențelor valoroase și a experienței profesionale, prin transferul de cunoștințe și creșterea numărului de lucrători talentați și pricepuți;
- scăderea ponderii concediilor medicale și a absenteismului, care duce la diminuarea costurilor generate de incapacitatea de muncă și la îmbunătățirea productivității organizațiilor.
În plus, dacă sunteți interesați și implicați, puteți să și participați la ‘Premiile pentru bune practici’ din cadrul campaniei “Locuri de muncă sigure și sănătoase”, ce vor fi oferite în aprilie 2017. Termenul limită de înscriere este 1 noiembrie 2016 și candidații trebuie să ilustreze clar modul în care s-au aplicat bune practici de gestionare a vârstei la locul de muncă, precum și rezultatele obținute. Pot fi prezentate orice exemple din viața reală de gestionare eficace a SSM în contextul îmbătrânirii forței de muncă.
Foto via