Am lansat ghidurile legislative SSM şi PSI-SU!

  • 10.07.201710/07/17
  • 1

slider_2

De câte ori nu v-aţi întrebat ce documente şi autorizaţii aveţi nevoie pentru firma voastră? Birocraţia e o mare problemă în România, iar când vine vorba de domeniul protecţiei muncii şi a prevenirii situaţiilor de urgenţă, lucrurile nu stau deloc diferit.

Noi, la Safelandia, am încercat întotdeauna să punem la dispoziţia tuturor celor care ne vizitează siteul toată legislaţia existentă în domeniu, precum şi un sistem de alerte prin intermediul căruia puteţi afla ce modificări se aduc legii imediat după ce apar în Monitorul Oficial. Totul este gratuit. Am decis să procedăm la fel şi cu noile noastre produse, Ghidul SSM şi Ghidul PSI-SU, două instrumente care vă vor ajuta să stabiliţi foarte rapid ce documente şi autorizaţii sunt necesare pentru a nu avea grija amenzilor pentru compania pe care o conduceţi.

Este suficient să răspundeţi la câteva întrebări, iar la final ghidul va afişa toate prevederile legale care vi se aplică. Practic, este o analiză personalizată pe care o puteţi primi în format PDF prin email, fără niciun cost suplimentar.

Dacă, totuşi, nu vă descurcaţi cu toate procedurile, noi vă stăm oricând la dispoziţie.

This is a unique website which will require a more modern browser to work! Please upgrade today!