Iluminare sănătoasă la locul de muncă

  • 6.07.20186/07/18
  • 0

Calitatea iluminării din spațiile de lucru este un factor decisiv în productivitatea muncii și siguranța personalului, cu repercursiuni directe asupra apariției accidentelor la locul de muncă și a oboselii în timpul programului de lucru. Un iluminat eficient, performant și de calitate asigură, prin confortul oferit lucrătorilor, o productivitate crescută, dar și un grad sporit de securitate. Un mediu luminos inconfortabil conduce la scăderea randamentului la locul de muncă, producând și alte efecte negative, precum afecțiunii ale vederii, tulburări de concentrare sau creșterea nivelului de stres al angajaților.

Potrivit HG 1091/2006, angajatorul este obligat să asigure un iluminat corespunzător in spațiul de lucru. Fie că este vorba de iluminat natural sau artificial, acesta trebuie să fie suficient și adecvat sănătății și securității personalului. Instalațiile de iluminat asignate posturilor de lucru, precum și cele din încăperile cu căi de acces și circulație trebuie amplasate asftel încât să fie evitate riscurile de accidentare a personalului. În situațiile în care personalul este expus la risc în cazul întreruperii iluminatului artificial, este necesară prevederea unui iluminat de siguranță, calculat pentru a avea o intensitate și o durată suficiente pentru a face față în cazuri de urgență.

Iluminatul consumă până la 40% din totalul de energie pe care îl utilizează o clădire cu spații de lucru. Prin proiectarea corectă a instalațiilor de iluminat de către specialiști cu experiență în domeniu, se obține un climat cu iluminat corect, optimizând costurile de echipare și utilizare ale sistemelor de iluminat. Un sistem bine construit oferă siguranță sporită la locul de muncă și în spațiile adiacente, dar și o o eficiență luminotehnică foarte bună, împreună cu valori scăzute ale consumului de energie.

Cele mai importante etape la punerea în funcțiune a unui sistem de iluminat sunt (a) verificarea nivelurile de iluminare medie și uniformitatea iluminării, (b) verificarea amplasării corpurilor de iluminat și a indicatoarelor luminoase conform planului și (c) verificarea surselor și a circuitelor de alimentare ale instalației de iluminat de siguranță pentru conformitate cu prevederile standard despre durata maximă de funcționare și răspunsul la căderile de tensiune.

Mentenanța zilnică a sistemului de iluminat constă în verificarea funcționării corecte a lămpilor la instalațiile de iluminat de siguranța permanent și a indicatoarelor luminoase. De asemenea, se verifică indicațiile aparatelor de control și cele din panourile de comandă ale instalațiilor centrale de baterii. În cazul apariției un defecțiuni și efectuarea remediilor corespunzătoare, acestea trebuie înscrise în Registrul de evidență.

Mentenanța lunară constă în verificarea stării de funcționare a acumulatoarelor și a altor surse proprii de alimentare, conform caracteristicilor oferite de producător, a stării de funcționare a instalației de iluminat de siguranță nepermanent prin simularea ieșirii din funcțiune a instalației de iluminat normal pe o durată scurtă de timp, de până la 15 minute, și a stării de funcționare a instalației de automatizare pentru intrarea în funcțiune, după timpul reglat, a instalației de iluminat de siguranță.

Iluminarea, luminanța suprafețelor și coeficienții de reflexie ale acestora se măsoară cu aparate speciale, iar rezultatele măsurărilor se înscriu într-un buletin de evaluare a iluminării conform recomandărilor STAS 8313/1992. Acesta trebuie să cuprindă:

  • denumirea aparatului cu care s-a făcut măsurarea iluminării
  • numărul și data buletinului de reetalonare a aparatului
  • denumirea spațiului în care s-a efectuat măsurarea
  • poziția punctului în care s-a efectuat măsurarea iluminării sau a suprafeței pentru care s-a determinat iluminarea medie
  • valoarea iluminării într-un punct sau a iluminării medii, după caz
  • tipurile surselor de lumina, a corpurilor de iluminat, înălțimile de montaj și distanțele între corpurile de iluminat
  • mențiuni privind starea instalațiilor de iluminat în momentul măsurării
  • data efectuării măsurării și semnătura operatorului.

Iluminatul este esențial pentru asigurarea desfășurării corespunzătoare a procesului de muncă. În cazul în care nu sunt asigurate condiții de iluminat corespunzător, pot apărea accidentele de muncă , cauzate fie de oboseală, din cauza unui nivel de iluminat scăzut, fie de orbire momentană, din cauza caracterului pulsatoriu al luminii, sau chiar accidente de natură electrică, cauzate de instalația electrice de iluminat.

This is a unique website which will require a more modern browser to work! Please upgrade today!