Norme SSM şi PSI pentru exploatările și transporturile forestiere
Normele specifice de securitate a muncii pentru exploatări și transporturi forestiere cuprind măsuri de prevenire a accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale pentru aceste activități. Se urmărește eliminarea sau diminuarea riscurilor de accidentare existențe în cadrul activităților din exploatare și transporturi forestiere.
În primul rând, este obligatorie dotarea utilajelor și mijloacelor de transport cu echipamente specifice PSI, aprobate conform reglementărilor în vigoare. De asemenea, se interzice pornirea și exploatarea echipamentelor tehnice fără dispozitivele de protecție și aparatură de măsură/control sau cu aceste dispoizitive defecte.
Înainte de plecarea în prima cursă, conducătorii mijloacelor de transport trebuie să verifice starea tehnică a acestora. În cazul unor lucrări de întreținere sau a unor intervenții cauzate de defecțiuni tehnice, mijloacele de transport forestiere trebuie oprite și asigurate contra pornirii accidentale înainte de efectuarea oricărei intervenții tehnice.
Lucrările de reparații se fac numai în atelierele specializate. După încheierea acestor reparații, se va efectua recepția lucrării, în urma căreia se constată că echipamentele corespund din punct de vedere tehnic. Se interzice cu desăvârșire utilizarea altor piese de schimb pentru repararea utilajelor sau instalațiilor decât cele prevăzute în manualul tehnic corespunzător sau efectuarea unor reparații improvizate.
Pentru asigurarea condițiilor de securitate a muncii în activitățile de exploatări și transporturi forestiere, trebuie ca utilajele și mijloacele de transport, precum și instalațiile de ridicat să fie operate numai de personalul calificat și autorizat. Este de maximă importanță cunoașterea și respectarea de către angajați a instrucțiunilor de exploatare a utilajelor și instalațiilor pe care lucrează. La finalul zilei de lucru este recomandată menținerea locului de muncă curat, precum și păstrarea aparaturii în condiții corespunzătoare.
Platformele primare pentru colectarea materialului lemnos trebuie să aibă dimensiuni corespunzătoare și front de lucru, care să permită încărcarea-descărcarea în condiții de securitate. Este interzisă utilizarea altor mijloace de transport decât cele dotate cu echipamente specifice PSI.