Fișa de pontaj zilnic
Munca nedeclarată este în continuare un fenomen întâlnit cu care se confruntă piața din România. Acest lucru are efecte negative atât asupra lucrătorului, cât și asupra bugetului de stat, care se manifestă în diferite forme, atât prin nedeclararea către autorități a întregii activități a salariatului, cât și prin declararea parțială a activității acestuia.
Referirea la fișele de pontaj se face ca o modificare la Articolul 119 din Codul muncii care a intrat în vigoare pe 7 august:
Angajatorul are obligaţia de a ţine la locul de muncă evidenţa orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidenţierea orei de începere şi a celei de sfârşit al programului de lucru, şi de a supune controlului inspectorilor de muncă această evidenţă, ori de câte ori se solicită acest lucru.
Dacă anterior se prevedea doar că angajatorii erau obligați să țină evidența orelor de lucru, de-acum această reglementare este mult mai clar definită şi urmăreşte o evidență detaliată a activității zilnice. Aveți grijă ca fișele sau sistemele de pontaj pe care le folosiți să poată surprinde ora de începere a programului, cea de încheiere și pauzele de masă.
Legea nu stabilește o modalitate obligatorie pentru a ține această evidență, dar se menționează printr-o adnotare că acest lucru se va face într-o condică de prezență.
Nu există reglementări sau un ghidaj care să ia în considerare munca angajaţilor ce lucrează pe teren sau de acasă, lucru care poate pune în dificultate anumiți angajatori.
Pe de altă pare, nu este precizat dacă angajatul este cel care ar trebuie să semneze, fizic sau într-o formă electronică fișa de pontaj.
O soluţie potenţială pentru această situaţie este implementarea unui sistem de acces pe bază de cartelă, care să permită şi înregistrarea orelor de intrare şi de ieşire din birou a angajaţilor. Totuşi, această soluţie este fezabilă doar pentru companiile în care munca de teren nu este activitatea principală.
Promitem să vă ținem la curent cu modificările aduse acestei legi sau cu normele metodologice de aplicare.