Despre meseria de pompier
Mă numesc Mihai Rusu şi de 20 de ani practic meseria de pompier. În tot acest timp am experimentat diferite situaţii care mi-au pus atȃt fizicul cȃt şi psihicul la ȋncercare. Meseria de pompier nu este una uşoară, ci dimpotrivă, la fiecare intervenţie pompierul este supus unor situaţii limită ȋn care este nevoit să facă alegerea corectă într-un timp extrem de scurt, atât pentru victime cȃt şi pentru colegii săi. Indiferent de situaţie, pompierul este obligat să poarte un echipament de protecţie a muncii care să ȋi asigure siguranţa ȋn timpul intervenţiei.
Mulţi oameni cred că meseria de pompier constă numai ȋn deplasarea la locul unui anumit accident şi oprirea incendiilor, ȋnsă lucrurile nu stau tocmai aşa. La fiecare intervenţie există anumite riscuri, pe care indiferent de situaţie pompierul este nevoit să le ia ȋn considerare şi să şi le asume.
De aceea, fiecare pompier trebuie :
să aibă o condiţie fizică excelentă |
să poată să alerge, să urce şi să transporte victime, toate acestea cărȃnd ȋn acelaşi timp aproximativ 30 de kilograme, parte a echipamentului de protecţie a muncii |
În cazul ȋn care nu sunt utilizate echipamentele de protecţie a muncii, pompierul este supus unor riscuri grave, de la imposibilitatea acţionării rapide ȋn situaţii limită la contactarea anumitor boli.
De exemplu, dacă ȋn timpul unei intervenţii la locul căreia s-au emis produse chimice periculoase, unui pompier ȋi lipseşte masca de protecţie, acesta poate fi expus la anumite boli ale sistemului respirator sau chiar şi la cancer.
Indiferent de ce meserie practici, trebuie să ai grijă de tine şi de sănătatea ta. Nu neglija acest aspect şi asigură-ţi toate măsurile de protecţie atunci cȃnd te afli la locul de muncă.